TELEFONUL  ┃ A dus până la capătul celălalt al firului frici și dureri ca să aducă înapoi speranță, încredere și siguranță. La prima vedere, nu-i mare lucru. E un telefon cu fir, dintre cele pe care astăzi le mai vezi prin birouri vechi, în filme sau, dacă ai puțin noroc, prin casa bunicilor. Nu are ecran tactil, nu face fotografii, nu îți arată câți pași ai făcut într-o zi și nici nu poate face toate lucrurile pe care ne-am obișnuit să le cerem unui telefon. Pur și simplu sună atunci când cineva de la celălalt capăt al firului are ceva de spus. Pentru noi, acest telefon a fost primul punct de contact cu oamenii care aveau nevoie de ajutor în momentele deloc ușoare pentru ei. De fiecare dată când suna, știam că, undeva, în țară sau peste hotare, de undeva din spatele casei, în baie, la capătul unei străzi, în scara blocului, sub o plapumă sau într-o gară, se află un om care are nevoie de noi chiar în acel moment. Diminețile devreme în care orașul abia începea să se trezească, în nopțile târzii și răcoroase, în zilele de sărbătoare în care, acasă, familiile noastre erau adunate în jurul mesei de sărbătoare, în pandemie când lumea parcă se oprise, în zilele în care totul părea că se schimbă de la o oră la alta, dar și în toate acele momente despre care nu s-a scris nicăieri și pe care probabil nu le va ști nimeni niciodată...telefonul suna. Oamenii aveau nevoie să-și pună viața la loc, să-și recapete siguranța și să nu mai aibă parte de suferință indiferent de forma pe care aceasta o lua.  Unele apeluri durau câteva minute, altele începeau seara și se terminau abia dimineața. Atât le trebuia apelanților, uneori, ca să-și spună povestea până la capăt, să plângă, să se oprească, să-și adune gândurile și să prindă curajul de a face următorul pas, știind că nu sunt singuri și că cineva le este aproape. Acest telefon a cunoscut și apeluri în care, după câțiva ani, recunoșteam aceleași voci și aceleași stări. Pentru unii dintre apelanți, viața mersese înainte, dar ajunseseră din nou într-un punct în care nu mai știau ce să facă. Știm că asta e încredere. Atunci când lucrurile se complică, oamenii știu unde pot să se întoarcă și că este cineva care va rămâne acolo, pentru ei. Partea cea mai grea e însă întotdeauna la celălalt capăt al firului, când victima ia telefonul și îi spune unui străin lucruri pe care poate nu a avut curajul să le spună nici celor mai apropiați oameni. Să recunoască că a făcut o alegere care nu a ieșit așa cum și-a imaginat, că nu mai știe ce să facă, că îi este teamă, că nu știe dacă vrea să mai continue, că vrea să plece sau, pur și simplu, că are nevoie ca cineva să-i spună ce poate face mai departe. Pentru beneficiarii noștri, telefonul a fost, ani la rând, un test al curajului. A auzit și simțit mult curaj. Foarte mult curaj. Când Linia Fierbinte a fost lansată de „La Strada”, despre traficul de ființe umane se vorbea în șoaptă sau chiar deloc. Pentru multe femei, apelul către Linia Fierbinte era primul moment în care îndrăzneau să spună cu voce tare ceea ce li se întâmpla. Uneori, era pentru prima dată când cineva le asculta. De-a lungul anilor, acest telefon a înregistrat mii de povești despre curaj: cel al unei femei care a decis să ne sune după mai mulți ani de suferință; cel al unui consilier care a rămas calm atunci când, la capătul firului, cineva își căuta disperat salvarea și nu-și mai vedea rostul din cauza suferinței; curajul unei întregi echipe care a înțeles că schimbarea începe, uneori, cu un simplu „Alo, cu ce vă putem ajuta?”. Iată că 25 de ani mai târziu, telefoanele s-au schimbat aproape complet. Firele au dispărut, receptoarele au încăput în buzunare, iar apelurile au fost completate de mesaje online și alte forme de comunicare. Esența însă a rămas aceeași: fiecare apel reprezintă un act de încredere. Iar fiecare răspuns al nostru este promisiunea că nimeni nu trebuie să treacă singur prin violență, exploatare sau abuz. După 25 de ani, telefonul încă ne sună, iar noi continuăm să răspundem. Pentru „La Strada”, telefonul rămâne simbolul unei idei care a rămas neschimbată timp de un sfert de secol: că uneori o viață se poate schimba în clipa în care cineva răspunde la telefon atunci când ai nevoie și îți spune: „Nu e vina ta”. În cei 25 de ani de activitate, Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic (0 800 77777) a devenit unul dintre cele mai importante puncte de sprijin pentru persoanele afectate de traficul de ființe umane și pentru cei care au avut nevoie de informații privind migrația sigură. În 25 de ani, telefonul acesta și-a făcut misiunea cu multă responsabilitate. De 266.828 de ori. Atâtea apeluri au fost recepționate prin Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic (0 800 77777). Apelurile erau tot mai multe. Uneori, un singur receptor nu mai era suficient. Așa am început să răspundem la mai multe telefoane concomitent și, odată cu nevoile oamenilor care ne sunau, au apărut și noi servicii. În 2009, am lansat Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – primul și unicul serviciu specializat din Republica Moldova destinat victimelor violenței în familie. Astăzi, după aproape 17 ani și peste 33.520 de apeluri, telefonul continuă să sune. Ne sună femei și fete care trec prin situații de violență în familie, abuz, exploatare sexuală sau violență digitală. În spatele acestor sute de mii de apeluri au fost oameni care, într-o zi, și-au strâns tot curajul și au spus: „Alo... am nevoie de ajutor.” Iar la celălalt capăt, oamenii noștri au răspuns. De 25 de ani, asta facem. Răspundem.   266.828 de apeluri recepționate prin Linia Fierbinte pentru migrație sigură și antitrafic (0 800 77777). 33.520 de apeluri recepționate la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete (0 8008 8008). 7.707 de apeluri dedicate asistenței prezumatelor victime ale traficului de ființe umane. 11.659 de femei, victime ale violenţei în familie și violenței sexuale, consiliate prin intermediul serviciului.

15 luni până la începerea unei anchete. Șapte încetări ale urmăririi penale. Șapte soluții anulate de judecător. În spatele acestor cifre este povestea unei femei care a avut curajul să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat și care, ani la rând, a așteptat ca autoritățile să-i ofere un răspuns. Cazul E.B. contra Republicii Moldova este prima cauză privind violența sexuală în care Republica Moldova recunoaște, în cadrul unei proceduri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, eșecul unei investigații privind o acuzație de viol. Femeia nu a fost singură în acest drum. A beneficiat de asistența echipei Centrului Internațional „La Strada”, care a reprezentat-o în procedura de la CEDO și a sprijinit-o în demersurile pentru apărarea drepturilor sale. Pentru cineva care a trecut printr-o experiență de violență sexuală, să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat poate fi deja un pas extrem de greu. Să ceri ajutor, să depui o plângere și apoi să aștepți ca autoritățile să facă dreptate înseamnă să găsești puterea de a merge mai departe chiar și atunci când răspunsul întârzie să vină. În acest caz, răspunsul a întârziat. După ce femeia a depus plângerea privind actele de viol, Procuratura a refuzat de două ori să înceapă urmărirea penală. Ambele soluții au fost anulate de judecătorul de instrucție. Ancheta a început abia după 15 luni de la faptele reclamate. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată de șapte ori. De fiecare dată, soluția a fost anulată de judecătorul de instrucție.  În tot acest timp, femeia a continuat să-și caute dreptatea. Cu sprijinul echipei „La Strada”, cazul a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanta a invocat obligația statului de a desfășura o anchetă aprofundată și efectivă în cazul unei acuzații de viol. După comunicarea cauzei către Guvernul Republicii Moldova, Curtea a pus în discuție dacă ancheta autorităților naționale a respectat obligațiile impuse de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La 27 august 2026, cauza a fost radiată de pe rol în urma unui acord de soluționare amiabilă. Republica Moldova a recunoscut că a eșuat în apărarea drepturilor femeii și s-a obligat să-i achite 8 100 de euro cu titlu de prejudiciu material și moral. Acest caz reiterează cât este de important este ca o victimă să aibă alături pe cineva care să-i explice ce drepturi are, ce opțiuni există și care să o sprijine atunci când drumul către justiție devine prea greu. Cazul E.B. contra Republicii Moldova ne amintește că în spatele fiecărui dosar există un om. O femeie care are nevoie să fie ascultată, tratată cu demnitate și protejată. Iar atunci când o femeie spune că a fost violată, răspunsul nu poate fi așteptarea. Răspunsul trebuie să fie o anchetă promptă, serioasă și efectivă. Pentru că dreptatea nu trebuie să fie încă o luptă pe care victima să o ducă singură.

Prevenirea revictimizării, evaluarea riscurilor, limitarea audierilor și protejarea copilului de expunerea suplimentară în mediul online – printre principalele repere ale metodologiei actualizate privind investigarea abuzului și exploatării sexuale a copiilor cu utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicații. Un copil care a fost abuzat sau exploatat sexual online nu trebuie să treacă din nou prin experiența abuzului pentru ca autoritățile să poată strânge probe. Aceasta este una dintre noile reglementări ale metodologiei actualizate, aprobată de Procuratura Generală prin Ordinul nr. 120/15 din 28 august 2026. Documentul introduce o abordare în care investigarea eficientă și protecția copilului nu sunt obiective separate. Din momentul în care apare primul semnal că un copil ar putea fi victimă, autoritățile trebuie să evalueze riscurile, să asigure siguranța copilului și să adapteze intervenția la vârsta, dezvoltarea, vulnerabilitățile și nevoile sale. Metodologia acordă o atenție deosebită specificului abuzului sexual facilitat de tehnologie. Chiar și atunci când contactul direct cu agresorul încetează, riscul poate continua în mediul online: prin mesaje, rețele sociale, platforme de jocuri, amenințări, șantaj sexual sau redistribuirea imaginilor și videoclipurilor cu caracter abuziv. Noile prevederi ale documentului includ: Protecția copilului începe de la primul semnal, nu după colectarea probelor. Siguranța copilului trebuie avută în vedere de la primul contact cu autoritățile și pe întreg parcursul procedurilor. Riscurile trebuie evaluate și reevaluate, inclusiv cele care pot continua în mediul online. Copilul nu trebuie să retrăiască abuzul pentru ca autoritățile să obțină dovezi. Metodologia stabilește că, pentru obținerea probelor, copilului nu trebuie să i se ceară să continue conversația cu agresorul, să răspundă la mesaje, să accepte noi solicitări, să transmită materiale sau să mențină relația cu acesta. Conservarea probelor este responsabilitatea profesioniștilor, nu a copilului. Mai puține audieri înseamnă mai puțină revictimizare. Audierea copilului trebuie planificată astfel încât să reducă la minimum necesitatea unor contacte repetate cu sistemul de justiție. O audiere suplimentară trebuie să rămână o excepție și să fie justificată de informații noi, fără ca minorul să fie obligat să repete întreaga experiență relatată anterior. Sprijinul psihologic nu poate fi amânat în numele anchetei. Copilul are dreptul la servicii medicale, psihologice și sociale fără ca acestea să fie condiționate de participarea sau cooperarea sa la investigație. Terapia și recuperarea nu trebuie amânate pentru conservarea probelor. Copilul are dreptul să înțeleagă ce se întâmplă cu datele și imaginile sale. Informațiile oferite copilului trebuie adaptate vârstei și nivelului său de înțelegere. Acesta trebuie să știe, inclusiv, ce se poate întâmpla dacă materialele abuzive sunt distribuite, ce măsuri pot fi luate și cum poate reacționa dacă agresorul îl contactează, îl amenință sau îl șantajează. Protejarea copilului continuă și atunci când cazul ajunge în spațiul public. Interesul public nu justifică identificarea sau expunerea unui copil-victimă. Comunicarea publică trebuie să respecte principiul divulgării minime și să evite orice informații care ar putea conduce, direct sau indirect, la identificarea copilului, la stigmatizare sau la afectarea siguranței și recuperării acestuia. Metodologia tratează copilul-victimă nu doar ca participant la un proces penal, ci ca titular de drepturi, a cărui siguranță, demnitate, viață privată și stare psihologică trebuie protejate. În același timp, documentul recunoaște o realitate specifică abuzului sexual online: încheierea contactului direct nu înseamnă neapărat încheierea abuzului. Materialele pot fi redistribuite, imaginile pot reapărea, iar agresorul poate continua amenințările sau șantajul prin alte canale. De aceea, evaluarea riscului trebuie să țină cont nu doar de ceea ce s-a întâmplat deja, ci și de ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare. Actualizarea metodologiei reprezintă un pas important spre o justiție mai prietenoasă copilului, în care eficiența investigației este construită împreună cu, și nu în detrimentul, protecției victimei. Metodologia a fost actualizată cu suportul Centrului de Siguranță Digitală, gestionat de Centrul Internațional „La Strada” și co-finanțată de Uniunea Europeană.

GHIOZDANUL  ┃ Am strecurat în el și puțină siguranță digitală, pentru experiențe mai sigure online. Diminețile de școală au avut aproape întotdeauna aceeași rutină: ghiozdanul pregătit, caietele aranjate unul câte unul în manuale, penarul aruncat undeva printre ele și, uneori, un sandviș sau un măr pe care le găseai abia la pauza mare. Îl puneai în spate și plecai, fără să te gândești prea mult la toate lucrurile pe care le duceai cu tine. Noi, adulții, deseori spunem că în ghiozdanele celor mici se află viitorul. În fiecare dimineață, sute de mii de copii din Moldova își pun ghiozdanul în spate și pornesc spre școală. În ultimii ani, odată cu el au început să ducă și un telefon, o tabletă sau un laptop. Lumea lor în care descoperă și explorează nu se mai oprește doar la clasă sau la poarta școlii, ci continuă online. Pe internet, aceștia au parte de o mulțime de oportunități, dar întâlnesc și numeroase riscuri. „La Strada” știe foarte bine ce reprezintă riscurile pe internet. Povestea „La Strada” continuă cu un ghiozdan. În ultimii ani, protecția copiilor a însemnat mult mai mai mult decât să-i învățăm să fie atenți cu cine comunică pe internet sau să nu vorbească cu străinii. A însemnat să-i ajutăm să înțeleagă mai profund lumea în care intră cu un singur click, să știe unde se termină o glumă și începe umilirea, unde se termină prietenia și începe manipularea și, mai ales, să știe că au voie să spună „nu”, să ceară ajutor și să vorbească atunci când ceva îi face să se simtă în nesiguranță. „La Strada” a ales să ajungă la copii înainte ca aceștia să aibă nevoie de ajutor. În săli de clasă, la ateliere, în discuții cu profesori și părinți, în tabere de vară, la evenimente naționale dedicate, prin lecții tematice, jocuri, campanii și resurse educaționale, am vorbit despre lucruri care nu se regăsesc întotdeauna în manualele școlare, dar care îi pot ajuta pe copii să se descurce într-o lume care se schimbă de la o generație la alta cu o viteză extraordinară. În cei 25 de ani ai „La Strada”, mii de ghiozdane au intrat în școli, în care am pus conversații utile despre respect, limite, încredere, siguranță și responsabilitate. Poate că unii copii nu își vor aminti toate lecțiile. Dar își vor aminti că există un adult căruia îi pot cere ajutor. Că fotografia nu trebuie trimisă dacă nu își doresc. Că nimeni nu are dreptul să îi umilească, online sau offline. Că dacă li s-a întâmplat ceva neplăcut online, nu este niciodată vina lor. Privind înapoi la toți copiii din țară la care am ajuns și cu care am interacționat, putem afirma că cele mai valoroase lucruri pe care le poate purta în ghiozdan un copil/elev nu sunt cărțile, ci puterea de a face alegeri sigure care îi protejează. În cei 25 de ani de activitate, „La Strada” a contribuit la formarea unor generații de copii mai informați, mai încrezători și mai pregătiți să își protejeze drepturile, inclusiv în mediul online. 10.000 + de copii și adolescenți au participat la activități educaționale privind siguranța online și relațiile sănătoase. 1000+ de școli au implementat activități tematice în baza resurselor educaționale dezvoltate de „La Strada”. 6.000+ de profesori au fost instruiți pentru a preveni și identifica situațiile de abuz și exploatare. 100+ de resurse educaționale (ghiduri, lecții, jocuri, materiale video) au fost dezvoltate pentru copii, părinți și profesori.